Chiar dacă franceza rămâne în urma limbii engleze, franceza detronează limba germană ocupând cel de-al doilea loc în privinţa celei mai studiate limbi în Europa, scrie Mediafax.
84% din elevii ciclului primar de învăţământ (clasele I-IV), la nivelul Uniunii Europene învaţă o limbă străină, numărul acestora fiind în creştere. Şi chiar dacă franceza se află în urma englezei, ea este mai studiată decât limba germană atât în ciclul primar de învăţământ, cât şi în învăţământul secundar (perioada de şcolarizare de până la momentul învăţământului superior).
18 milioane de copii învaţă o a doua limbă. Cu ocazia celei de-a doua ediţii a Zilei europene a limbilor, sărbătorită, pe 26 septembrie, la Bruxelles, Eurostat a publicat cele mai recente date asupra acestui subiect. În prezent, în Europa, 18 milioane de copii cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani studiază o limbă străină, o creştere totală de 3 puncte într-un an.
Limba engleză conduce în clasament
Limba engleză ocupă un procentaj mult înaintea limbii franceze. Limba engleză este cea mai studiată limbă străină, 97% dintre elevii din UE învăţând această limbă. Franceza este studiată de 5 milioane de copii din UE, mai precis de un procent de 34% de elevi, urmată de germană (23%) şi spaniolă (13%).
România francofonă
În învăţământul secundar, unul din doi elevi învaţă limba lui Molière în ţări precum Irlanda, Italia, Olanda sau Portugalia. Mai mult, în România, 9 elevi din 10 din ciclul secundar studiază această limbă.
Rusa, din ce în ce mai atractivă
Acest progres în rândul tinerilor confirmă de acum înainte tendinţa generală în Europa: unul din doi europeni (54%) vorbesc cel puţin o limbă străină şi unul din patru care învaţă cel puţin două limbi străine. Studiul condus de Eurostat arată şi că limba rusă, predată în mod curent în statele baltice, se afirmă pe scară largă drept cea mai studiată limbă extra-UE, aproape 500.000 de elevi din ciclul secundar studiind-o.
Sursa: Mediafax